Biserica penticostală Alfa & Omega Turda

Biserica penticostală Alfa & Omega Turda


Address

Strada Avram Iancu 17, Turda, România

Despre

Scurt istoric al Bisericii Penticostale Turda

Primele informații despre penticostalism în Turda datează din anul 1940, iar primul lucrător ordinat a fost fratele Muntean Vasile, care a deschis prima biserica din Turda pe str. Bihorului nr.2. Dintre primele familii de penticostali din Turda amintim următoarele: familia Deac, familia Trifan, familia Ticudean, familia Chifor.

Lângă copiii și tinerii din aceste familii s-au adăugat și altii precum, Anuța Rusu, Gârbovan Vasile, Rusu Mihăila, Crișan Ioan, Urcan Nicolae și mulți alții.

Următorii frați ordinați care au continuat lucrarea la Turda pentru zeci de ani au fost: fratele Gheța Petru, fratele Deac Alexandru, fratele Kerekeș Alexandru și fratele Malnași Andrei.

În anul 1972 au fost demarate lucrările de construire a Bisericii la adresa ei actuală: strada Avram Iancu nr 23, clădire care a fost remodelată imediat după revoluție.

Din anul 1973, când biserica avea deja în jur de 200 membri, a fost organizat și corul bisericii iar ulterior, în anul 1976, s-au cumpărat instrumentele pentru fanfară. Cu ajutorul Domnului și cu implicarea fratelui Vasile Bordea și a colegilor lui, Biserica s-a bucurat de o lucrare frumoasă pe partea muzicală.

Dupa revoluție, începând din anul 1990, mișcarea penticostală din Turda s-a dezvoltat mult și în consecință s-au deschis alte biserici în locații diferite din oraș. Astăzi, la Turda, sunt 7 biserici penticostale dintre care 4 formate din frații romi.

Biserica mamă, de pe strada Avram Iancu nr.23, se numește „Biserica Alfa și Omega Turda”, iar în ultimii 20 de ani este păstorită de Mircea Deteșan. Alături de el s-a format o echipă frumoasă de slujitori care păstoresc aproape 20 de biserici locale.


Alte sugestii

Sinagoga din Turda

Turism ecumenic

Monumentul toleranței religioase

Turism ecumenic

Mănăstirea Mihai Vodă

Turism ecumenic

Catedrala Ortodoxă

Turism ecumenic

Biserica Unitariană din Turda

Turism ecumenic