Biserica reformată-calvină din Turda-Nouă

Sinagoga din Turda a fost un lăcaș de cult mozaic ortodox (nereformat) din municipiul Turda (județul Cluj), localizat pe str. Mihai Eminescu nr.24-28. Ea a fost construită între anii 1921-1926. În prezent, din lipsă de credincioși, este nefuncțională. Clădirea Sinagoga este o clădire distinctivă a orașului, construită în stil eclectic, cu unele elemente de stil maur. Pereții sunt din cărămidă tencuită. Fațadele de sud și de nord sunt identice, având fiecare câte 2 lei în basorelief, leul simbolizând tribul lui Iuda. Sala era luminată în mod natural prin numeroase ferestre la parter și la etaj. Fațada, unde se afla intrarea, este pe latura de vest, clădirea fiind orientată de la vest la est, cu absida, unde era amplasat Chivotul Sfânt (Arca Legământului), spre est. Placa neagră cu porunci biblice (Tablele Legii) trona deasupra cornișei cu chivotul. Spațiul chivotului, ușor înălțat, era separat de sală printr-un arc semicircular mare. Bima, respectiv podiumul de pe care se citea Tora, era situat în fața chivotului (se mai văd în prezent urmele postamentelor). Scări duceau la galeriile femeilor de la etaj. Istoric Sinagoga a fost construită între anii 1921-1926, în locul unei vechi case de rugăciuni. În 1946 în clădirile auxiliare ale sinagogii se aflau parohia și locuința rabinului, biroul comunității, locuința omului de serviciu și azilul de noapte al săracilor. Abatorul cu măcelăria se aflau în spatele sinagogii. O casă de rugăciuni și mai veche, din care nu a mai rămas nici o urmă, se găsea pe locul unde astăzi este clădirea primăriei în Piața 1 Decembrie 1918 nr.28. Evreii din Turda au aparținut majoritar curentului mozaic ortodox, foarte puțini la curentul reformator neolog (spre deosebire de evreii din Cluj). Strada Mihai Eminescu a fost în trecut nucleul vechiului cartier evreiesc al orașului. Populația evreiască număra 175 persoane (48 familii) în 1866; 203 persoane (2,1% din totalul populației orașului) în 1870; 326 persoane (3,5%) în 1900; 482 persoane (3,5%) în 1910; 852 persoane (4,2%) în 1930 și 726 persoane (2,2%) în 1940. Numărul persoanelor a crescut la 1805 în anul 1942, după ce evreii din zonele învecinate au fost concentrați în Turda. După cel de al doilea război mondial, comunitatea și-a continuat activitatea, dar instituțiile sale au pierdut importanța lor, odată cu scăderea populației evreiești, ca urmare a emigrării în Israel și în alte părți. Aproximativ 150 evrei mai locuiau în Turda în anul 1971. Comunitatea a fost condusă de rabini, printre care Ben-Zion Albert Wesel (1900-1938) și Joseph Adler (1938-44). Acesti doi au jucat un rol de frunte în rândul evreilor ortodocși din Transilvania. Sinagoga (Beit Kneset) era lăcașul de adunare (cu începere de vineri seara, după orele 18, oră care marca începutul Sabatului[1]) a credincioșilor evrei pentru efectuarea rugăciunilor și citirii cu glas tare a sulurilor sfinte, numite Torá. Băncile din sinagogă erau astfel așezate, încât credincioșii priveau spre Ierusalim. Pe aceste bănci stăteau numai bărbații. Peretele care se afla în direcția Ierusalimului avea Arca Sfântă și Amvonul. În mijlocul sinagogii se afla o estradă, iar pe ea o masă, pe care se întindeau sulurile sfinte (Torá). În spatele băncilor se găsea galeria femeilor, pentru că în sinagogi femeile stau întotdeauna separate de bărbați. Ultima slujbă mozaică s-a ținut aici în anul 1986 (pentru a se ține slujbe religioase în sinagogi este nevoie de cel puțin 10 bărbați). În prezent, mai trăiesc numai câțiva evrei în Turda (cel mult 10 persoane). Sinagoga este actualmente goală, părăsită, băncile din interior fiind vândute în anul 2000. Pereții exteriori sunt deocamdată bine conservați. În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga din Turda nu mai era în funcțiune. [2] Inscripții Placa neagră cu porunci biblice: Pe placă sunt înscrise prescurtările a 10 porunci, selectate din cele 613 existente în Vechiul Testament. Această placă a fost donată sinagogii. Scopul donației a fost memoria celor doi donatori, ale căror nume apar la baza plăcii ("Sufletul lui Reb Moșe Dov Glanț cu perechea sa Reisel"). Mai jos, traducerea textului de pe placă. Numărul curent este cel din biblie. Pe placă apare doar porunca, nu și numărul, iar textul reprezintă doar începutul poruncilor respective. Eu sunt Domnul... (2) Să nu ai... (3) Să nu iei în deșert... (7) Adu-ți aminte... (8) Cinstește pe... (12) Să nu ucizi... (13) Să nu preacurvești... (14) Să nu furi... (15) Să nu mărturisești... (16) Să nu poftești... (17) O altă placă din interiorul sinagogii (pe peretele holului de la intrare) amintește rolul rabinului Ben-Zion Albert Wesel (decedat la 25 februarie 1938), care a condus comunitatea evreiască din Turda timp de 38 de ani. Deasupra intrării în sinagogă există două inscripții în limba ebraică: - inscripția de sus, cu litere mici: Clădită între anii 1921-1926. - inscripția de jos, cu litere mari: Aceasta este poarta Domnului; cei drepți să intre prin ea. Textul este luat din „Psalmii regelui David” (Vechiul Testament). Prezența citatelor din Torá la intrarea în sinagogi este o tradiție veche la evrei.

Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda este, de la an la an, un loc tot mai important de pelerinaj pentru creștinii din întreaga țară, care vin atât să se închine așezământului monahal ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cât și să îl comemoreze pe marele voievod Mihai Viteazul, a cărui moarte a avut loc pe câmpia de la Turda, în anul 1601. Acum aproape 40 de ani a fost ridicat monumentul în cinstea lui Mihai Viteazul, unde an de an, cadre militare și religioase oficiază Parastasul pentru sufletul său. Începând din 2016, an în care se împlinesc 415 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, sărbătoarea de la mănăstirea Mihai Vodă s-a mutat pe ritul calendarului nou, cel Gregorian pe care îl avem în Biserica Ortodoxă Română, astfel că dacă până acum comemoram moartea voievodului la 9 august, la 19 august, în ton cu noul calendar. 

Catedrala Ortodoxă din Turda (cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil) este situată pe strada Andrei Șaguna nr. 2, cu intrarea principală orientată spre Piața 1 Decembrie 1918. Istoric A fost ridicată in amintirea marelui voievod Mihai Viteazul, de Intreprinderile Generale "Tiberiu Eremia", după planurile arhitectului Ioan Traianescu. Lucrarea a fost posibilă si datorită donațiilor făcute de Banca Arieșeană, Societatea Femeilor Ortodoxe, de diverse întreprinderi și persoane particulare. Arhitectura este o îmbinare a stilurilor caracteristice celor trei provincii istorice românești. Planul este in formă tradițională de cruce. Sfințirea catedralei a fost făcută la data de 3 noiembrie 1935 de către episcopul Lucian Triteanu al Romanului. In anul 1955 a fost declarată monument de arhitectură, fiind una din podoabele arhitectonice ale orașului[2]. Lăcașul a fost construit ca si Catedrală, capacitatea lui fiind de 1.200 de persoane si se află in centrul orașului. Terenul pe care a fost construită Catedrala, a fost cumparat de la Primaria Orașului Turda reprezentata de primarul Iuliu Gențiu, conform actului de vanzare-cumparare atasat mai jos (vezi "Legaturi externe: Actul de vanzare - cumparare teren). In istoricul Catedralei intra numele ctitorului protopop Iovian Mureșan care a păstorit-o în decurs de 38 de ani, sub conducerea caruia s-a zidit, s-a pictat si s-a sființit acest lăcaș de cult. Osemintele lui sunt așezate la loc de cinste sub altar. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1926, iar lucrările au fost terminate în 1935. Caracteristică pentru această clădire este clopotnița. Ea are formă de culă oltenească și se aseamănă celei de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia. Icoanele iconostasului au fost pictate de pictorul Paul Molda (1884–1955), iar interiorul lăcașului de către Gheorghe Belizarie. Mobilierul, iconostasul, amvonul, tronurile arhierești, stranele, tetrapoadele, scaunele, au fost executate de prof. Aurel Pop din Tg. Mureș, ornamentate sculptural cu viță-de-vie, îngeri și frunze de acant stilizate. Un lucru inedit este și prezența în Catedrală a unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul la care se roagă credincioșii. Icoana a fost adusa din Bucuresti, la inceputul secolului al XX-lea, si purtata in procesiune prin oras, de care cu boi. Unele mǎrturii afirmǎ cǎ aceastǎ icoanǎ este grabnic folositoare femeilor care nu pot rǎmâne însǎrcinate. De menționat este și prezența unei icoane cu chipul Mântuitorului, care are pe verso inscripția: "Donatǎ de o familie îndurerată de basarebeni, smulsă din sînul patriei. Rugați-vă pentru ei!". Datorită timpului, războiului, fumului de la lumânări, intreg ansamblul a necesitat restaurat. În anul 1986 s-a realizat restaurarea interiorului de către o echipa condusă de pictorul Dimitrie Banica din București. Ulterior a fost restaurat și exteriorul. În partea stângă a intrării în catedrală, se află o pictură a regelui Carol al II-lea, în uniformă de general de vânători de munte, cu pelerina "Ordinului Mihai Viteazul". Pictura a fost scoasă la iveală odată cu lucrările de restaurare. Pe un perete exterior al catedralei se găsește incastrat un proiectil din anii 30. Proiectilul este dezamorsat, nepericulos, dar nimeni nu știe de ce a fost înzidit tocmai acolo, în peretele unui lăcaș de cult.

Biserica Unitariană din Turda (în maghiară A Tordai unitárius templom) este un monument istoric și de arhitectură situat în municipiul Turda.  Istoric Imobilele din str.Dacia nr.1 (fostul Gimnaziu Unitarian) și nr.3 (Biserica Unitariană) au format în trecut un complex armonios de arhitectură. Pe acest loc a fost construită inițial, în anul 1589, Școala Unitariană, în epoca nașterii Unitarianismului. Unitarienii au preluat în anul 1568 Biserica Romano-Catolică din Piața Republicii nr.54 pe care în anul 1721 au fost nevoiți să o retrocedeze cultului romano-catolic. După anul 1721 unitarienii din Turda a folosit provizoriu ca lăcaș de cult o aripă a Școlii Unitariene din str.Dacia 1, până în anul 1784, când a început construirea Bisericii Unitariene actuale (1784-1797), paralel cu reconstruirea Școlii Unitariene, respectiv a Gimnaziului Unitarian. Biserica a fost construită de către maestrul zidar Janos Sandor din Moldovenești (Varfalău) jud. Cluj. Interiorul bisericii a fost finisat în anul 1797. Biserica a fost construită pe terenul ce aparținea unei vechi Școli Unitariene. O parte din clădirea școlii a fost demolată în anul 1801, spre a face loc turnului bisericii, ridicat între anii 1801-1809. Pe peretele de la intrarea in clădirea anexă bisericii (acolo unde în trecut funcționase Gimnaziul Unitarian) există o placă patratică cu inscripția latină: MUSIS ET VIRTUTIBUS SACRUM MDCCCLXV (Muzelor și virtuților sacre 1865).   Biserica a fost reparată în anii 1828, 1890, 1903 și 1946. Într-o proporție mai mare a fost renovată în anul 1903, după planul arhitectului Lajos Pakey. Consilerul local turdean Iosif Pataki a reușit în anii 80-90 ai secolului al XX-lea să impresioneze prin sculpturile sale în lemn. Cea mai importantă realizare a sa a fost împodobirea interiorului și curții Bisericii Unitariene din Turda cu obiecte din lemn, sculptate cu o mare finețe. Din 1984, de când a început împodobirea bisericii, Iosif Pataki a realizat peste 60 de lucrări în lemn, de la candelabre, până la lambriuri și mese artizanale. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este cupola amvonului, care are inscripționată pe frontispiciu credo-ul unitarienilor: Egy az Isten - Unul este Dumnezeu - Unus est Deus – God is One.

Chiar în apropierea Salinei Turda, Biserica Șovagăilor își ridică maiestuos turlele. I se mai spune Biserica Tăietorilor de Sare, pentru că denumirea ei vine din limba maghiară,  só = sare și vágó = tăietor, fiind, încă de la începuturi, locul de rugăciune al minerilor din Salina Turda. Povestea datează din 1467, când regele Matei Corvin a înăbușit un complot al nobililor din Cluj și Turda și se spune că l-a numit ca prefect al Salinelor din Ardeal, cu sediu la Turda, pe Miklos Olah, un unchi al său de viță românească. Acesta a permis românilor ortodocși de la Salina Turda să-și construiască o biserică proprie, în apropierea Salinei, cu condiția să lucreze în minele de sare. Biserica Șovagăilor, construită din lemn, a fost ridicată pe terenul ocnelor de sare. După anul 1700, biserica devine sediul confesiunii greco-catolice și biserica protopopiatului Turda. După câțiva ani, în 1709, ea a fost reconstruită de către greco-catolici. 200 de ani mai târziu, în 1948, biserica a fost confiscată și dată în folosință Bisericii Ortodoxe Române, care a renovat-o în stil bizantin, în forma în care se regăsește și astăzi. În interiorul bisericii se mai regăsesc încă niște icoane pictate pe lemn, din vechea biserică, ce ne întorc în timp, acum mai bine de 500 ani. O altă amintire a trecutului minerilor din zona Turda, care completează frumoasele istorii și legende ale locului.

Biserica Romano-Catolică Franciscană (în maghiară Ferences kolostor) din Turda, str. Avram Iancu nr.49, a fost construită între anii 1735-1737 de călugări observanți franciscani, în cadrul contrareformei catolice. Hramul bisericii: "Sf. Rege Ladislau" (în maghiară Szent László király)[1]. Lângă biserică se află o veche mănăstire romano-catolică (în prezent nefuncțională), construită între anii 1540-1550. Istoric După integrarea Principatului Transilvaniei în Imperiul Habsburgic prin Pacea de la Karlowitz (1699), politica imperială a Curții de la Viena a avut în vedere facilitarea întoarcerii ordinelor romano-catolice alungate din orașele transilvane care au trecut la Reforma Protestantă. Prin aceasta autoritățile imperiale au urmărit întărirea religiei romano-catolice, care să asigure liantul între diferitele țări ale Casei de Habsburg. Stabilirea călugărilor franciscani la Turda a fost sprijinită de credincioșii romano-catolici din cartierul Turda Nouă. În 1735 aceștia cumpără de la soții Gergelyffy József și Kovács Zsuzsanna moșia Gyárfás de pe Calea Clujului, pe care construiesc biserica Sf. Ladislau. Aceasta asigură stabilirea definitivă a călugărilor franciscani în această parte a orașului. În 1951 călugării au fost deportați în lagăre de muncă comuniste. Ultimul membru al ordinului, părintele Izidor, a avut grijă de clădire până la moartea sa survenită în 1994. În fața bisericii se află un crucifix din anul 1895. Pe soclul crucifixului este inscripționat "Facta est 1895" („Făcut în anul 1895”).

Biserică Romano-Catolică din Turda a fost construită între anii 1475-1504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi, atestată documentar deja în anul 1342. Hramul actual al bisericii este Nașterea Maicii Domnului. În evul mediu i-a avut ca patroni pe Sfântul Nicolae și pe Sfântul Martin. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-A-07800). Istoric Biserica a fost înconjurată inițial de clădiri-anexe, dependințe și de un zid protector. În stadiul actual al cercetărilor este imposibil de precizat amplasamentul primei biserici, planimetria și structurile sale de zidărie. Totuși, numeroasele morminte distruse de fundațiile bisericii actuale, monedele găsite aici, emise în secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea (Carol I Robert de Anjou [1288-1342], Sigismund de Luxemburg [1387-1437], Vladislav I [1440-1444], Iancu de Hunedoara [1446-1456], Matia Corvin [1443-1490]), precum și fragmentele de frescă descoperite, indică un lăcaș de cult mai vechi, a cărui existență s-a încheiat în a doua jumatate a secolului al XV-lea. Nu este exclus ca unele fragmente din vechea biserică să fi fost folosite în cladirea actuală, așa cum sugerează situațiile surprinse în secțiunea interioară și într-una din cele exterioare. În interiorul clădirii parohiei acestei biserici (Piața Republicii nr. 1) sunt incastrate în pereți două dintre cheile de boltă ale vechii biserici romano-catolice demolate în secolul al XV-lea (una dintre ele poartă însemnul "Cheile Sf. Petru" din 1472, putând fi ușor confundată cu foarte cunoscuta stemă a Vaticanului). Biserica actuală este o construcție bine închegată, cu fundațiile de la navă, cor si sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman Potaissa, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum și pietre refolosite de la construcția mai veche. Toate acestea au fost așezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici și fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var si pigment ceramic. Fundația este parțial clădită, parțial înecată în mortar. Elevația se delimitează printr-un decroș proeminent, atât la exterior, cât si la interior. Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior și interior, pot indica o fază intermediară, între biserica veche și cea nouă. Relația este totuși ipotetică, urmând a fi clarificată în alte campanii arheologice. Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii noi, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate nord-sud sunt tăiate de fundațiile bisericii din secolul al XV-lea, indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic, încă înainte de încetățenirea Reformei Protestante. Biserica a fost construită în stil gotic, interiorul având inițial 3 nave. Nava principală, orientată est-vest, are lungimea de 50 m și lățimea de 18,20 m. Altarul are 20,2 m lungime. A suferit daune importante atacată fiind de către Giovanni Battista Castaldo în anii 1540, de Giorgio Basta în 1602, de generalul Tiege în 1706 și a luptelor din anii 1703-1711 între curuți și lobonți (evenimente înscrise în arhiva bisericii). Inițial, până în anul 1568, a aparținut cultului romano-catolic, apoi, între anii 1568-1721, cultului unitarian. În aceasta biserică a fost proclamată în anul 1568 înființarea Bisericii Unitariene. Pe peretele din dreapta, în interiorul bisericii, există o placă comemorativă, redactată în 3 limbi (maghiară, română, engleză) care amintește acest însemnat eveniment. După anul 1721 (respectiv după cucerirea Ardealului de către Austria catolică) biserica a fost retrocedată cultului romano-catolic și transformată în stil baroc. Biserica a avut în trecut 2 turnuri, demolate la lucrările de barocizare din secolul al XVIII-lea. Turnul principal a fost plasat exact unde acum e intrarea în biserică și a fost dărâmat, fiind avariat de mai multe trăznete. Ulterior nu s-a mai refăcut (biserica nu are în prezent turn). Intrarea principală în biserică trecea prin și pe sub acest turn[1]. Celălalt turn a fost mai mic și nu se știe exact unde a fost amplasat. Biserica a fost (până în secolul al XVIII-lea) înconjurată de ziduri de apărare, groase de 2 m și înalte de 12 m. Pe vremuri de restriște (mai ales la invaziile tătarilor si turcilor) biserica fortificată oferea locuri de refugiu pentru populația amenințată (majoritatea oamenilor se refugia, totuși, în acele grele perioade în Cheile Turzii). Resturi din aceste vechi ziduri se mai găseau în secolul al XX-lea în spatele casei cu etaj de lângă biserică, pe partea sudică (spre piață). Poarta fortificației a fost demolată cu ocazia clădirii acestei case cu etaj, care a folosit materialul din acea poartă. Zidurile au fost construite exclusiv cu pietre aduse din castrul roman (ca, de altfel, multe din clădirile turdene, de pildă Tribunalul, fosta Primărie). Un puternic incendiu a afectat lăcașul la începutul secolului al XIX-lea, când acoperișul incendiat a provocat prăbușirea bolților corului și navei, deteriorând grav interiorul bisericii. A urmat reconstrucția, în manieră neo-barocă, prin introducerea unor pilaștrii puternici, independenți de structura gotică. Noile travei[2] ale navei și corului au fost acoperite de calote boeme[3]. În exterior s-au păstrat o seamă de elemente gotice pe fațadele bisericii, cu excepția fațadei de vest, care s-a realizat tot în stil neo-baroc. De asemenea, s-au păstrat elemente și urmele unor elemente originale în podul bisericii. Lucrările, după cum arată inscripția de deasupra intrării, au fost conduse de meșterul constructor Francisc Lek și de dulgherul Francisc Szentmiklósi, fiind terminate în anul 1822. Contraforturile sudice ale bisericii. În 1903 au fost demarate noi lucrări de renovare. În câțiva ani s-a realizat tencuirea fațadelor, s-a reparat pardoseala și a fost înlocuit mobilierul sacristiei. Intervenții au avut loc și în 1945, când s-au remediat distrugerile suferite în cursul celui de al doilea război mondial, apoi în 1961 când s-a restaurat bolta corului. Printre valorile mai importante ale bisericii s-au numărat 3 picturi murale de pe bolta corului, cu scene din viața Sf.Maria, realizate în 1830 de Vitkay János, și vitraliile colorate ale corului. Dintre acestea, până astăzi, s-au conservat doar frescele, parțial repictate. Vitraliile au fost distruse în cel de al doilea război mondial. Biserica are 8 contraforturi, atât pe peretele sudic, cât și pe cel nordic. Pe contraforturile 2, 4 și 6 de pe peretele sudic sunt încrustați anii 1504, 1498 și 1478 (în cifre gotice). Simbolul trandafirului Biserica romano-catolică a acceptat cu greu la început trandafirul printre simbolurile creștine, din cauza folosirii lui în cadrul ritualurilor precreștine, mai ales la celebrarea zeilor dragostei. Datorită spinilor săi, trandafirul a devenit cu timpul un simbol al patimilor lui Isus, respectiv trandafirul roșu semnifică martiriul. Biserica romano-catolică din Turda ascunde și ea acest simbol. Pe cămașa lui Isus de pe statuia din partea dreaptă a bisericii, sculptorul a creat o cruce abia vizibilă ochiului liber. În centrul crucii a așezat o inimă, iar la baza crucii trandafirul simbolic.

Biserica Reformată-Calvină din Turda, cartierul Poiana, construită în secolul al XV-lea, este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-B-07790). Biserica a fost construită probabil în secolul al XV-lea. Din inventarul inițial medieval a supraviețuit numai turnul, intrarea pe partea vestică și grilajul de piatră de la ferestre. Coiful și acoperișul navei sunt mai noi. Pe peretele sudic sunt patru ferestre arcuite, din secolul al XIX-lea. Pe o piatră de boltă este inscripționat textul “RENOVATU 1789”, an în care biserica a fost renovată. Interiorul a fost refăcut în 1997, când credincioșii au renunțat la mobilierul vechi. Doar coroana amvonului și orga sunt originale. În timpul lucrărilor de restaurare au dispărut frescele vechi, chiar și tavanul casetat.