Cheile Turzii adăpostesc peste 350 de trasee de alpinism și escaladă, de la trasee de initiere până la trasee de dificultate mare, zona Peștera Ungurească este unul dintre cele mai dificile trasee (din tara) de zonă surplombată.

Clubul din Turda a fost înființat de către Puiu Vălean în anul 2000. Partidele se defășurau pe terenul de bitum de la liceul „Liviu Rebreanu”, clubul evoluând în ligile inferioare. În anul 2003, fondatorul clubului a plecat în străinătate, lăsând Potaissa Turda în mâinile lui Flaviu Sâsâeac, un tânăr avocat pasionat de handbal. În anul 2006, FRH interzice disputarea partidelor pe terenuri de bitum și în afara sălilor, astfel încât, fără să aibă condiții propice de joc la Turda, clubul de mută la Cluj Napoca, dar își păstrează numele și reprezintă în continuare orașul. Totul se schimbă în anul 2009, când frații Horațiu și Ovidiu Gal revin în Turda. E momentul în care Flaviu Sâsâeac și frații Gal prezintă la Primăria Turda un proiect care primește susținerea autorităților locale. La preselecția ce a avut loc după primirea finanțării s-au prezentat aproximativ 500 de copii, lucru care a confirmat faptul că handbalul turdean are șanse de reușită. Echipa a revenit la Turda și a început să evolueze în sala de sport a școlii „George Barițiu”, devenită ulterior școala „Teodor Murășanu”, sala păstrându-și numele. În al doilea an de la începutul proiectului, Potaissa Turda promovează în prima ligă, reușind să câștige toate partidele din acel sezon. Sezonul 2011-2012 este primul în care Potaissa Turda evoluează pe prima scenă a handbalului românesc, în meciul de debut reușind un rezultate de egalitate, 28-28, chiar pe terenul celor de la Dinamo București. În sezonul 2013-2014, Potaissa Turda termină campionatul Ligii Naționale pe locul 3, reușind astfel să cucerească prima medalie din istorie, la nivel de seniori și se califică pentru prima data în cupele europene. Începând cu acel sezon și până în prezent, Potaissa Turda a terminat constant între primele 4 clasate. Clubul turdean a mai cucerit de trei ori medaliile de bronz în Liga Națională (2016-2017, 2017-2018 și 2018-2019). În sezonul 2019-2020, în momentul întreruperii campioantului, ca urmare a pandemie de COVID-19, Potaissa Turda era pe locul 2 al clasamentului. În sezonul 2020-2021, pentru prima dată în istoria clubului, Potaissa Turda câștigă medaliile de argint în Liga Zimbrilor. În anul 2018, Potaissa Turda a câștigat Cupa Challenge după ce a eliminat echipe din Kosovo (KH Trepca), Belgia (HC Vise), Norvegia (FyllingenBergen), Islanda (IBV Vestmannaeyr) și Grecia (AEK Atena). Cu un an înainte, Potaissa Turda jucase finala competiției în compania celor de la Sporting Lisabona.

Cele mai importante activități culturale ale bibliotecii sunt: Festivalul zonal de poezie „Teodor „Murășanu”, concursul de picturã „Personaje îndrãgite din cărți”, simpozioane pe teme de protecția mediului, geografie și istorie localã, concursuri cu tematici diverse (proză scurtã, eseuri, fotografie, reviste școlare), sărbătorirea Zilei Mondiale a Jocului,  lansări de carte ale scriitorilor turdeni, expoziții de cărți și picturã, lecturi animate cu marionete, ateliere de creație.

Loc de răsfăț și resetare a simțurilor, în mijlocul naturii 🌳 Restaurant, Bungalows 🏡 Spa 🐎 Cai 🍇 Domeniu viticol 🍷 BINIȘTE...

Biserica Greco-Catolică a Rățeștilor din Turda cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", este o biserică ridicată prin efortul protopopului greco-catolic Basiliu Rațiu în anul 1839. Lucrările au fost finanțate de familia Rațiu, una din familiile românești de vază din Turda. Numele bisericii evocă familia ctitorilor Rațiu. În prezent este biserica parohiei ortodoxe Turda Veche. Istoric Până în anul 1839 în Turda existau doar două biserici românești, una greco-catolică în cartierul Turda Nouă (Biserica Șovagăilor) și una ortodoxă în Turda Veche (Biserica Între Români). Greco-catolicii, inclusiv membrii familiei Rațiu, trebuiau să meargă la slujbă în Turda Nouă. Biserica Rățestilor (greco-catolică) cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată în Turda Veche, din inițiativa și prin efortul protopopului greco-catolic Basiliu Rațiu de Noșlac (Nagylak) în anul 1839. Lucrările au fost finanțate în întregime de către Basiliu Rațiu, de către frații săi, împreună cu ceilalți membri ai familiei Rațiu de Noșlac, una din familiile nobile românești de vază din Turda. Numele bisericii păstrat până în anul 1948 evocă familia ctitorilor. În cimitirul din curtea bisericii sunt înmormântați o parte din membrii familiei Rațiu de Nagylak principali contributori la edificarea bisericii. Mormintele din stânga și dreapta bisericii au fost desființate după anul 1948. Pe o parte a terenului din spatele bisericii, care a avut destinația inițială de cimitir a fost construită în anii comunismului o casă parohială nouă. Fondurile au fost asigurate în principal de Basiliu Rațiu și frații săi din surse proprii și apoi din despăgubirea în bani pronunțată printr-o hotărâre judecătorescă împotriva confiscării ilegale a proprietăților familiei Rațiu de la Nagylak (Noșlac, județul Alba), în anul 1653 de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea. În anul 1829 după reatestarea titlului de nobilitate a familiei Rațiu și confirmarea dreptului de a locui în Turda, prima donație a permis cupărarea terenurilor, ridicarea bisericii greco-catolice a Rățeștilor, a caselor preotului, cantorului și crâsnicului (inclusiv teren agricol necesar subzistenței acestora), pentru cimitirul credincioșilor greco-catolici și a celor ortodocși, întrucât până atunci românii nu aveau voie sa fie înmormântați în orașul Turda. A doua donație, despăgubirea bănească, a stat la baza fondării în anul 1866 a Eforiei[1] Fondului Cultural, care a permis consiliului parohial al Bisericii Rățeștilor să realizeze lucrări importante la biserică, înființarea unui fond care a permis unor tineri români să facă studii superioare și finanțarea construcției primei Școli confesionale românești din Turda Veche. La propunerea fondatorului Eforiei, Prepozitul capitular, canonicul Vasile Rațiu, primul președinte al Eforiei a fost ales Dr. Ioan Rațiu, viitorul memorandist. Eforia a funcționat până în anul 1948 potrivit prevederilor "Legământului[2] și Statutelor". Pe parcursul timpului, datorită unor donații făcute de Dionisie Sterca Șulutiu, Ana Câmpean, Agapia Micușan și avocatul George Popescu, s-a ajuns ca parohia acestei biserici să fie cea mai puternică din oraș, din punct de vedere financiar, devenind proprietara pieții orașului, construcțiilor din jurul pieței, fostul hotel "Elisabeta" (vechiul palat al Eforiei), noul palat al Eforiei (str. G. Lazăr, folosit pe timpul comunismului ca autogara) precum și a școlii construite vizavi de biserică (într-o aripă acum funcționează o grădiniță). În anul 1929 biserica greco-catolică avea deja iluminat electric și încălzire cu gaz metan. Primul preot al bisericii a fost Gregoriu Rațiu, (1840-1859). Au oficiat apoi doar preoți din familia Rațiu s-au agreați de către aceasta: Petru Rațiu (1860-1873), administrator al protopopiatului, protopop de Cojocna; Iosif Hossu (1873-1874), profesor și canonic la Blaj; Alexandru Pop Romanțan (1875-1901) și Nicolae-Portos Rațiu (1903-1932), viceprotopop onorar. Ultimul preot greco-catolic al acestui lăcaș a fost Dr. Coriolan Sabău (1932-1948), protopop de București și Turda, arestat de autoritățile comuniste în anul 1948 pentru refuzul trecerii la Biserica Ortodoxă Română. În cimitirul din curtea bisericii sunt înmormântați unii membri ai familiei Rațiu, mai puțin Dr. Ioan Rațiu și Ion Rațiu, biserica fiind folosită din 1948 de o parohie ortodoxă. Reprezentanții acesteia s-au împotrivit prohodirii lui Ion Rațiu în biserica ctitorită de familia sa, ceremonia desfășurându-se din acest motiv în stradă, pe un ger pătrunzător.[3] Din 1948, anul preluării bisericii de către cultul ortodox, trei tablouri de valoare ale unor membri de frunte ai familiei Rațiu au fost depozitate necorespunzător într-o magazie a bisericii (tablourile îi înfățișează pe prepozitul capitular greco-catolic Basiliu Rațiu, ctitorul bisericii, pe memorandistul Dr. Ioan Rațiu, primul președinte al Eforiei și pe protopopul greco-catolic Nicolae Rațiu). Abia de curând, tablourile au fost mutate în biblioteca bisericii. În data de 28 iulie 2011, cu aprobarea mitropolitului Andrei Andreicuț, a fost sfințită Pisania Bisericii Rățeștilor, reconstituită după pisania originală, care a disparut în condiții necunoscute după anul 1948. De asemenea au fost sfințite monumentele ctitorilor și principalilor contributori, monumente aflate în curtea bisericii. Reașezarea pisaniei a constituit un gest de recuperare istorică. Biserica a fost renovată în mai multe rânduri. Actuala pictură a fost făcută între anii 1965-1966, de către Cornel Cenan din Cluj. De o parte și alta în pronaos se găsesc două picturi murale pe tavan, care prezintă cele 12 zodii. Pe pictura din stânga sunt prezentate 6 zodii (Săgetător, Pești, Balanța, Scorpion, Crab, Leu), pe cea din dreapta celelalte 6 zodii (Taur, Vărsător, Capricorn, Gemeni, Unicorn, Fecioara)[4]. În anul 1967 s-a făcut iconostasul din lemn de stejar sculptat. Tot în 1967 au fost executate și alte lucrări (scaune arhierești, amvon, tetrapod), autori fiind meșterii sculptori Aurel Sămărtinean și Grigore Frătean din Turda. În 1971 s-a făcut reparația exterioară.

Biserica Între Români, numită și Biserica Dintre Români, este o biserică ortodoxă din Turda. Lăcașul are hramul "Adormirea Maicii Domnului". Pe la mijlocul secolului XIX-lea, românii și-au construit o biserică din lemn si piatră în deal, sub vii, în apropiere de cimitirul central. În această biserică au fost aleși ca episcopi ortodocși Vasile Moga (primul episcop român) și Andrei Baron de Șaguna în anul 1810 la 19 septembrie, respectiv 1847 în 2 decembrie. În anul 1861 vechea Biserică Între Români a fost trăznită și a ars din temelii. După marele incendiu cauzat de trăsnet, în mod provizoriu a fost ridicată o biserică din lemn, adusă din Sălciua. Între anii 1861-1865 mitropolitul ortodox Andrei Șaguna instituie o colectă publică, cu ajutorul căreia s-a construit o nouă biserică din cărămizi și piatră în cartierul Între Români, pe terenul de lângă râpa Arieșului. Biserica a fost ridicată de către meșterul Patița din Câmpeni. Noua biserică (plasată pe str.Sirenei nr.17, colț cu str. N.Vlăduțiu) a fost reconstruită în formă de navă, între anii 1861-1865. După numai câțiva ani turnul s-a dărâmat, fiind ridicat altul doar în anul 1942 când s-a făcut și o reparație generală. În 1919 pictura interioară a fost restaurată cu ocazia vizitei la Turda a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care au vizitat și această biserică. Iconostasul din lemn a fost sculptat de elevii Școlii de Arte și Meserii din Turda sub conducerea meșterului Chiș Alexandru. A fost sfințită în anul 1948 de către episcopul Nicolae Colan. În această biserică, a ținut un mare discurs Samuil Micu, reprezentatnt de seamă al Școlii Ardelene.

Scurt istoric al Bisericii Penticostale Turda Primele informații despre penticostalism în Turda datează din anul 1940, iar primul lucrător ordinat a fost fratele Muntean Vasile, care a deschis prima biserica din Turda pe str. Bihorului nr.2. Dintre primele familii de penticostali din Turda amintim următoarele: familia Deac, familia Trifan, familia Ticudean, familia Chifor. Lângă copiii și tinerii din aceste familii s-au adăugat și altii precum, Anuța Rusu, Gârbovan Vasile, Rusu Mihăila, Crișan Ioan, Urcan Nicolae și mulți alții. Următorii frați ordinați care au continuat lucrarea la Turda pentru zeci de ani au fost: fratele Gheța Petru, fratele Deac Alexandru, fratele Kerekeș Alexandru și fratele Malnași Andrei. În anul 1972 au fost demarate lucrările de construire a Bisericii la adresa ei actuală: strada Avram Iancu nr 23, clădire care a fost remodelată imediat după revoluție. Din anul 1973, când biserica avea deja în jur de 200 membri, a fost organizat și corul bisericii iar ulterior, în anul 1976, s-au cumpărat instrumentele pentru fanfară. Cu ajutorul Domnului și cu implicarea fratelui Vasile Bordea și a colegilor lui, Biserica s-a bucurat de o lucrare frumoasă pe partea muzicală. Dupa revoluție, începând din anul 1990, mișcarea penticostală din Turda s-a dezvoltat mult și în consecință s-au deschis alte biserici în locații diferite din oraș. Astăzi, la Turda, sunt 7 biserici penticostale dintre care 4 formate din frații romi. Biserica mamă, de pe strada Avram Iancu nr.23, se numește „Biserica Alfa și Omega Turda”, iar în ultimii 20 de ani este păstorită de Mircea Deteșan. Alături de el s-a format o echipă frumoasă de slujitori care păstoresc aproape 20 de biserici locale. Sursa: Despre noi | Alfa & Omega Turda (alfaomegaturda.com)

  Biserica Penticostală Philadelphia din Turda, construită între anii 1992 și 2002, este un loc de cult important pentru enoriașii săi. Biserica are 1260 de locuri și poate găzdui oameni din comunitate într-un mediu spiritual și încurajator. Cu aproximativ 500 de membri activi, aceasta este un centru vital pentru viața spirituală a comunității. Planurile originale pentru construcție au fost elaborate cu atenție la detalii, astfel încât să se creeze un spațiu frumos și funcțional pentru enoriașii săi. Acest lucru se reflectă în arhitectura unică și în atmosfera caldă și primitoare a bisericii. În biserica Philadelphia din Turda, enoriașii se adună să se roage, să cânte și să învețe despre credința lor. Biserica oferă, de asemenea, oportunități de voluntariat și activități comunitare, care aduc oamenii împreună și îi ajută să se simtă conectați și implicați în comunitate. În concluzie, Biserica Penticostală Philadelphia din Turda este un loc important pentru enoriașii săi, oferind un spațiu de cult și o comunitate activă. Construită cu planuri originale și cu o atenție la detalii, aceasta este o biserică frumoasă și primitoare, unde oamenii se pot aduna pentru a se ruga, a se conecta și a învăța împreună. 

Biserica Reformată-Calvină din Turda Nouă (în maghiară Ujtordai református templom) a fost ridicată între anii 1500-1504, pe locul unei biserici și mai vechi ridicată în perioada 1311-1340 [1] (prima biserică este menționată în documente din secolul al XII-lea). Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-B-07789). În anul 1179 a existat deja pe acest loc o biserică romano-catolică. Tătarii distrug în 1241 atât orașul, cât si biserica. După tradiție, biserica romano-catolică a fost reconstruită de regele maghiar Carol Robert de Anjou (1288-1342) în cinstea Sf.Ladislau, în stil gotic timpuriu. În conscrierea dijmei papale din 1332-1337, Turda Nouă figura ca parohie romano-catolică cu biserică. Cu ocazia lucrărilor de restaurare a bisericii din 1504, stilul gotic timpuriu a fost modificat (la sanctuar și la sacristie) în stil gotic târziu, care se păstrează și astăzi. Consolele de azi sunt în stil Empire, iar clopotnița în stil baroc. Pe contrafortul de sud al corului stă inscripția 1504 (cu cifre gotice), anul finisării noii biserici. Biserica a fost ridicată de aceași echipă de constructori, care a lucrat și la Biserica Romano-Catolică din Turda Veche. Edificiul se prezintă ca o biserică de tip sală (lungime 28 m, lățime 8 m, înălțime 11 m), cu altar poligonal, sacristie (pe latura de nord), un pridvor în fațada de sud și un turn-clopotniță in cea de vest. Fațadele de nord si de sud, precum si corul, sunt sprijinite de contraforturi masive. Fațadele navei si ale corului sunt lipsite de elemente decorative. Intrarea principală în biserică se află pe latura de sud, deschisă sub pridvorul acoperit cu o boltă semicilindrică, susținută de un arc dublu. Înspre exterior, ferestrele se încheie în arc frânt, având glaful simplu, lipsit de decor. În secolul al XV-lea s-a construit în jurul bisericii un zid fortificat de formă elipsoidală, înalt de 4-5 m, cu 6 bastioane semicirculare și un bastion patrat (bastionul patrat a fost totodată și locuința clopotarului). Zidul a fost întărit cu contraforturi la intervale de 4-5 m. Din bastioanele semicirculare a mai rămas doar unul singur ("Turnul Pârcălabului"-"Parcalab torony"), având incizat anul 1870. S-a păstrat până azi și bastionul patrat, care servește de intrare în curte (“Turnul de intrare”). În partea de nord-vest se observă în zid urma unui portal încheiat în arc frânt și alături inscripția: RENOVATUM ANNO 1740 TEMPORE CURATORIS KOMIVES. În secolul al XVI-lea biserica a trecut de la cultul romano-catolic la cultul reformat-calvin. Lăcașul a suferit distrugeri în timpul conflictelor militare din anii 1600-1601. In secolul al XVIII-lea nava principală a bisericii a fost restaurată în stil baroc cu stucaturi. Exteriorul bisericii s-a renovat în anii 1969-1972. Placa bilingvă Pe fațada de sud a bisericii se află incastrată o placă cu un text bilingv (în latină și maghiară). Textul latin si traducerea în limba română: Pax facet divitias (Pacea dă naștere la belșug) Divitiae superbiam (Belșugul la mândrie) Superbia contemptum (Mândria la ură) Contemptus bellum (Ura la război) Bellum paupertatem (Războiul la sărăcie) Paupertas humilitatem (Sărăcia la supunere) Humilitas pacem (Supunerea la pace) Sursa: wikipedia

Biserica Reformată-Calvină din Turda, cartierul Poiana, construită în secolul al XV-lea, este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-B-07790). Biserica a fost construită probabil în secolul al XV-lea. Din inventarul inițial medieval a supraviețuit numai turnul, intrarea pe partea vestică și grilajul de piatră de la ferestre. Coiful și acoperișul navei sunt mai noi. Pe peretele sudic sunt patru ferestre arcuite, din secolul al XIX-lea. Pe o piatră de boltă este inscripționat textul “RENOVATU 1789”, an în care biserica a fost renovată. Interiorul a fost refăcut în 1997, când credincioșii au renunțat la mobilierul vechi. Doar coroana amvonului și orga sunt originale. În timpul lucrărilor de restaurare au dispărut frescele vechi, chiar și tavanul casetat.

Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche (în maghiară Ótordai reformatus templom), cel mai vechi monument păstrat în Turda, este situată în centrul orașului, pe strada Hașdeun numărul 1, în vecinătatea Pieței Republicii, a fostului lapidariu și a Muzeului de Istorie. Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-A-07793). Biserica inițială Prima biserică pe acest loc a fost romano-catolică, construită în secolul al XIV-lea, cu hramul Sf. Maria. Această biserică este menționată într-un vechi registru papal de impozite din anul 1332, ca fiind condusă de preotul Peter din „Antiqua Thorda” („Turda-Veche”). Clădirea primei biserici a fost alcătuită dintr-o sală cu un turn (plasat pe latura de sud) și un cor plasat pe latura de est. Biserica actuală Edificiul actual a fost construit la începutul secolului al XV-lea, pe vremea împăratului Sigismund de Luxemburg (1387-1437), totodată suveran al Regatului Ungariei, pe amplasamentul vechii biserici. Biserica a fost concepută în stil gotic, având o singură navă, în lungime de 26 m, lățime de 8,5 m și o înălțime de 16 m. Inițial a fost mai lungă, cu 5-10 m, având spre est (respectiv spre Piața Republicii) obișnuitul cor/altar, cu bolți ogivale în cruce, cor care a fost demolat odată cu construcția fortificației împrejmuitoare (biserica nu mai încăpea în incinta zidurilor de apărare, fiind plasată de-a curmezișul față de fortăreață; corul/altarul a trebuit să fie sacrificat pe o lungime de 5-10 m; așa se explică aspectul neobișnuit de inestetic al fațadei de est a bisericii, lipsită de cor/altar si de portalul gotic original). În locul corului demolat, pe noul zid de apărare al fortăreței, a fost ridicat în secolul al XVII-lea un turn cu clopot, care s-a prăbușit în anul 1862 (fundația a cedat). Turnul cu ceas (simbolul emblematic al orașului Turda), cu o înălțime de 60 m, a fost construit între anii 1904-1906. Fațadele de vest si de nord ale bisericii sunt cele mai estetice. Fațada de vest, cu intrarea încadrata de un portal ornamentat, prezintă elemente tipice de stil gotic, de la începutul secolului al XV-lea. În axul fațadei de vest se găseste un portal, terminat în arc frânt. Portalul vestic este decorat cu motive de frunze de stejar. Fațada de nord prezintă cinci contraforturi si un portal secundar (permanent inchis). Interiorul bisericii a fost deteriorat în urma unui incendiu în secolul al XVII-lea. Ornamentația interioară e în cea mai mare parte opera refacerilor ulterioare. Biserica (inițial romano-catolică) a trecut în anul 1564 (până în zilele noastre) la confesiunea reformată-calvină. Fortificația din jurul bisericii După marea invazie tătară din 1241 și după ravagiile cauzate orașului Turda de ulterioarele atacuri tătare și turcești, s-au construit în secolele următoare fortificații de apărare în jurul celor 3 biserici principale din oraș: Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche și Biserica Reformată-Calvină din Turda-Nouă. Planul fortificaţiei din Turda-Veche din jurul Bisericii Reformat-Calvine Cea mai importantă fortificație (numită și “castel” sau “cetate”) s-a construit în jurul Bisericii Reformat-Calvine din Turda-Veche. Fortificația s-a construit între anii 1445-1455, folosindu-se multe materiale gata fasonate din castrul roman Potaissa. Biserica a fost împrejmuită cu un zid gros de apărare, având patru bastioane de colț (probabil cu turnuri): - bastionul de nord-vest (demolat; pe locul lui este azi Muzeul de Istorie) - bastionul de nord-est (demolat; pe locul lui este azi Palatul Finanțelor din Piața Republicii nr.15) - bastionul de sud-vest (există încă, deteriorat, în curtea casei din str.Mircea cel Bătrân nr.4) - bastionul de sud-est (demolat; pe locul lui s-a construit clădirea din Piața Republicii nr.22). Altarul (corul) bisericii, în lungime de 8-10 m, a fost demolat la construcția fortăreței (biserica era prea lungă și nu ar fi încăput în interiorul fortăreței). Turnul inițial al bisericii a fost amplasat în partea estică, lângă altar, pe linia zidului de fortificație edificat după construcția bisericii. Acest turn s-a prăbușit într-o noapte a anului 1862, cu ocazia executării unor săpături de nivelare a pieței învecinate. Biserica, zidul înconjurător si bastioanele, au avut de suferit în timpul luptelor lui Gheorghe Basta (1600-1601), precum și în urma conflictelor armate dintre Curuți si Lobonți din anii următori. Zidul și bastioanele au fost refăcute treptat de către principii Gabriel Báthory (1608-1613), Gabriel Bethlen (1613-1630) si Gheorghe Rákóczi I (1630-1648). Mai târziu, zidul și bastioanele și-au pierdut utilitatea militară, ruinându-se și cedând locul unor construcții civile. Sursa Wikipedia

Biserică Romano-Catolică din Turda a fost construită între anii 1475-1504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi, atestată documentar deja în anul 1342. Hramul actual al bisericii este Nașterea Maicii Domnului. În evul mediu i-a avut ca patroni pe Sfântul Nicolae și pe Sfântul Martin. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (cod LMI CJ-II-m-A-07800). Istoric Biserica a fost înconjurată inițial de clădiri-anexe, dependințe și de un zid protector. În stadiul actual al cercetărilor este imposibil de precizat amplasamentul primei biserici, planimetria și structurile sale de zidărie. Totuși, numeroasele morminte distruse de fundațiile bisericii actuale, monedele găsite aici, emise în secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea (Carol I Robert de Anjou [1288-1342], Sigismund de Luxemburg [1387-1437], Vladislav I [1440-1444], Iancu de Hunedoara [1446-1456], Matia Corvin [1443-1490]), precum și fragmentele de frescă descoperite, indică un lăcaș de cult mai vechi, a cărui existență s-a încheiat în a doua jumatate a secolului al XV-lea. Nu este exclus ca unele fragmente din vechea biserică să fi fost folosite în cladirea actuală, așa cum sugerează situațiile surprinse în secțiunea interioară și într-una din cele exterioare. În interiorul clădirii parohiei acestei biserici (Piața Republicii nr. 1) sunt incastrate în pereți două dintre cheile de boltă ale vechii biserici romano-catolice demolate în secolul al XV-lea (una dintre ele poartă însemnul "Cheile Sf. Petru" din 1472, putând fi ușor confundată cu foarte cunoscuta stemă a Vaticanului). Biserica actuală este o construcție bine închegată, cu fundațiile de la navă, cor si sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman Potaissa, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum și pietre refolosite de la construcția mai veche. Toate acestea au fost așezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici și fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var si pigment ceramic. Fundația este parțial clădită, parțial înecată în mortar. Elevația se delimitează printr-un decroș proeminent, atât la exterior, cât si la interior. Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior și interior, pot indica o fază intermediară, între biserica veche și cea nouă. Relația este totuși ipotetică, urmând a fi clarificată în alte campanii arheologice. Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii noi, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate nord-sud sunt tăiate de fundațiile bisericii din secolul al XV-lea, indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic, încă înainte de încetățenirea Reformei Protestante. Biserica a fost construită în stil gotic, interiorul având inițial 3 nave. Nava principală, orientată est-vest, are lungimea de 50 m și lățimea de 18,20 m. Altarul are 20,2 m lungime. A suferit daune importante atacată fiind de către Giovanni Battista Castaldo în anii 1540, de Giorgio Basta în 1602, de generalul Tiege în 1706 și a luptelor din anii 1703-1711 între curuți și lobonți (evenimente înscrise în arhiva bisericii). Inițial, până în anul 1568, a aparținut cultului romano-catolic, apoi, între anii 1568-1721, cultului unitarian. În aceasta biserică a fost proclamată în anul 1568 înființarea Bisericii Unitariene. Pe peretele din dreapta, în interiorul bisericii, există o placă comemorativă, redactată în 3 limbi (maghiară, română, engleză) care amintește acest însemnat eveniment. După anul 1721 (respectiv după cucerirea Ardealului de către Austria catolică) biserica a fost retrocedată cultului romano-catolic și transformată în stil baroc. Biserica a avut în trecut 2 turnuri, demolate la lucrările de barocizare din secolul al XVIII-lea. Turnul principal a fost plasat exact unde acum e intrarea în biserică și a fost dărâmat, fiind avariat de mai multe trăznete. Ulterior nu s-a mai refăcut (biserica nu are în prezent turn). Intrarea principală în biserică trecea prin și pe sub acest turn[1]. Celălalt turn a fost mai mic și nu se știe exact unde a fost amplasat. Biserica a fost (până în secolul al XVIII-lea) înconjurată de ziduri de apărare, groase de 2 m și înalte de 12 m. Pe vremuri de restriște (mai ales la invaziile tătarilor si turcilor) biserica fortificată oferea locuri de refugiu pentru populația amenințată (majoritatea oamenilor se refugia, totuși, în acele grele perioade în Cheile Turzii). Resturi din aceste vechi ziduri se mai găseau în secolul al XX-lea în spatele casei cu etaj de lângă biserică, pe partea sudică (spre piață). Poarta fortificației a fost demolată cu ocazia clădirii acestei case cu etaj, care a folosit materialul din acea poartă. Zidurile au fost construite exclusiv cu pietre aduse din castrul roman (ca, de altfel, multe din clădirile turdene, de pildă Tribunalul, fosta Primărie). Un puternic incendiu a afectat lăcașul la începutul secolului al XIX-lea, când acoperișul incendiat a provocat prăbușirea bolților corului și navei, deteriorând grav interiorul bisericii. A urmat reconstrucția, în manieră neo-barocă, prin introducerea unor pilaștrii puternici, independenți de structura gotică. Noile travei[2] ale navei și corului au fost acoperite de calote boeme[3]. În exterior s-au păstrat o seamă de elemente gotice pe fațadele bisericii, cu excepția fațadei de vest, care s-a realizat tot în stil neo-baroc. De asemenea, s-au păstrat elemente și urmele unor elemente originale în podul bisericii. Lucrările, după cum arată inscripția de deasupra intrării, au fost conduse de meșterul constructor Francisc Lek și de dulgherul Francisc Szentmiklósi, fiind terminate în anul 1822. Contraforturile sudice ale bisericii. În 1903 au fost demarate noi lucrări de renovare. În câțiva ani s-a realizat tencuirea fațadelor, s-a reparat pardoseala și a fost înlocuit mobilierul sacristiei. Intervenții au avut loc și în 1945, când s-au remediat distrugerile suferite în cursul celui de al doilea război mondial, apoi în 1961 când s-a restaurat bolta corului. Printre valorile mai importante ale bisericii s-au numărat 3 picturi murale de pe bolta corului, cu scene din viața Sf.Maria, realizate în 1830 de Vitkay János, și vitraliile colorate ale corului. Dintre acestea, până astăzi, s-au conservat doar frescele, parțial repictate. Vitraliile au fost distruse în cel de al doilea război mondial. Biserica are 8 contraforturi, atât pe peretele sudic, cât și pe cel nordic. Pe contraforturile 2, 4 și 6 de pe peretele sudic sunt încrustați anii 1504, 1498 și 1478 (în cifre gotice). Simbolul trandafirului Biserica romano-catolică a acceptat cu greu la început trandafirul printre simbolurile creștine, din cauza folosirii lui în cadrul ritualurilor precreștine, mai ales la celebrarea zeilor dragostei. Datorită spinilor săi, trandafirul a devenit cu timpul un simbol al patimilor lui Isus, respectiv trandafirul roșu semnifică martiriul. Biserica romano-catolică din Turda ascunde și ea acest simbol. Pe cămașa lui Isus de pe statuia din partea dreaptă a bisericii, sculptorul a creat o cruce abia vizibilă ochiului liber. În centrul crucii a așezat o inimă, iar la baza crucii trandafirul simbolic.

Biserica Romano-Catolică Franciscană (în maghiară Ferences kolostor) din Turda, str. Avram Iancu nr.49, a fost construită între anii 1735-1737 de călugări observanți franciscani, în cadrul contrareformei catolice. Hramul bisericii: "Sf. Rege Ladislau" (în maghiară Szent László király)[1]. Lângă biserică se află o veche mănăstire romano-catolică (în prezent nefuncțională), construită între anii 1540-1550. Istoric După integrarea Principatului Transilvaniei în Imperiul Habsburgic prin Pacea de la Karlowitz (1699), politica imperială a Curții de la Viena a avut în vedere facilitarea întoarcerii ordinelor romano-catolice alungate din orașele transilvane care au trecut la Reforma Protestantă. Prin aceasta autoritățile imperiale au urmărit întărirea religiei romano-catolice, care să asigure liantul între diferitele țări ale Casei de Habsburg. Stabilirea călugărilor franciscani la Turda a fost sprijinită de credincioșii romano-catolici din cartierul Turda Nouă. În 1735 aceștia cumpără de la soții Gergelyffy József și Kovács Zsuzsanna moșia Gyárfás de pe Calea Clujului, pe care construiesc biserica Sf. Ladislau. Aceasta asigură stabilirea definitivă a călugărilor franciscani în această parte a orașului. În 1951 călugării au fost deportați în lagăre de muncă comuniste. Ultimul membru al ordinului, părintele Izidor, a avut grijă de clădire până la moartea sa survenită în 1994. În fața bisericii se află un crucifix din anul 1895. Pe soclul crucifixului este inscripționat "Facta est 1895" („Făcut în anul 1895”).

Chiar în apropierea Salinei Turda, Biserica Șovagăilor își ridică maiestuos turlele. I se mai spune Biserica Tăietorilor de Sare, pentru că denumirea ei vine din limba maghiară,  só = sare și vágó = tăietor, fiind, încă de la începuturi, locul de rugăciune al minerilor din Salina Turda. Povestea datează din 1467, când regele Matei Corvin a înăbușit un complot al nobililor din Cluj și Turda și se spune că l-a numit ca prefect al Salinelor din Ardeal, cu sediu la Turda, pe Miklos Olah, un unchi al său de viță românească. Acesta a permis românilor ortodocși de la Salina Turda să-și construiască o biserică proprie, în apropierea Salinei, cu condiția să lucreze în minele de sare. Biserica Șovagăilor, construită din lemn, a fost ridicată pe terenul ocnelor de sare. După anul 1700, biserica devine sediul confesiunii greco-catolice și biserica protopopiatului Turda. După câțiva ani, în 1709, ea a fost reconstruită de către greco-catolici. 200 de ani mai târziu, în 1948, biserica a fost confiscată și dată în folosință Bisericii Ortodoxe Române, care a renovat-o în stil bizantin, în forma în care se regăsește și astăzi. În interiorul bisericii se mai regăsesc încă niște icoane pictate pe lemn, din vechea biserică, ce ne întorc în timp, acum mai bine de 500 ani. O altă amintire a trecutului minerilor din zona Turda, care completează frumoasele istorii și legende ale locului.

Biserica Unitariană din Turda (în maghiară A Tordai unitárius templom) este un monument istoric și de arhitectură situat în municipiul Turda.  Istoric Imobilele din str.Dacia nr.1 (fostul Gimnaziu Unitarian) și nr.3 (Biserica Unitariană) au format în trecut un complex armonios de arhitectură. Pe acest loc a fost construită inițial, în anul 1589, Școala Unitariană, în epoca nașterii Unitarianismului. Unitarienii au preluat în anul 1568 Biserica Romano-Catolică din Piața Republicii nr.54 pe care în anul 1721 au fost nevoiți să o retrocedeze cultului romano-catolic. După anul 1721 unitarienii din Turda a folosit provizoriu ca lăcaș de cult o aripă a Școlii Unitariene din str.Dacia 1, până în anul 1784, când a început construirea Bisericii Unitariene actuale (1784-1797), paralel cu reconstruirea Școlii Unitariene, respectiv a Gimnaziului Unitarian. Biserica a fost construită de către maestrul zidar Janos Sandor din Moldovenești (Varfalău) jud. Cluj. Interiorul bisericii a fost finisat în anul 1797. Biserica a fost construită pe terenul ce aparținea unei vechi Școli Unitariene. O parte din clădirea școlii a fost demolată în anul 1801, spre a face loc turnului bisericii, ridicat între anii 1801-1809. Pe peretele de la intrarea in clădirea anexă bisericii (acolo unde în trecut funcționase Gimnaziul Unitarian) există o placă patratică cu inscripția latină: MUSIS ET VIRTUTIBUS SACRUM MDCCCLXV (Muzelor și virtuților sacre 1865).   Biserica a fost reparată în anii 1828, 1890, 1903 și 1946. Într-o proporție mai mare a fost renovată în anul 1903, după planul arhitectului Lajos Pakey. Consilerul local turdean Iosif Pataki a reușit în anii 80-90 ai secolului al XX-lea să impresioneze prin sculpturile sale în lemn. Cea mai importantă realizare a sa a fost împodobirea interiorului și curții Bisericii Unitariene din Turda cu obiecte din lemn, sculptate cu o mare finețe. Din 1984, de când a început împodobirea bisericii, Iosif Pataki a realizat peste 60 de lucrări în lemn, de la candelabre, până la lambriuri și mese artizanale. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este cupola amvonului, care are inscripționată pe frontispiciu credo-ul unitarienilor: Egy az Isten - Unul este Dumnezeu - Unus est Deus – God is One.

Casa de Cultură Turda este o institutie publică de cultură, fără personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local. Într-o scurtă privire diacronică, aflăm despre Casa de Cultură Turda că a luat ființă înainte de anul 1929 în fosta Casa Princiară unde, în prezent, se află Muzeul de Istorie Turda şi a funcționat sub patronajul Astrei. Actuala Casă de Cultură a fost înființată în anul 1948 sub denumirea de Ateneul Popular „Nicolae Bălcescu”, devenită apoi Cămin Cultural și transformată în anul 1958 în Casă Raională de Cultură. Aceasta avea menirea de a îndruma și controla activitatea căminelor culturale și a caselor de citit din raionul Turda. Odată cu reforma administrativă din anul 1968, instituția a devenit Casa Municipală de Cultură, cu activitate la sediu, la cele două filiale din Turda Nouă și Poiana, la căminele culturale din comunele de subordonare municipală Mihai Viteazu și Săndulești, până în anul 1989. În tabloul cultural-artistic al Turzii, Casa de Cultură este o institutie dinamică, adaptabilă, susţinând cadrul asociativ cultural si dezvoltând, în acest sens, parteneriate cu alte instituţii de cultură, cu organizaţii non-guvernamentale din ţară şi străinătate. În prezent, Casa de Cultură propune un program diversificat de cursuri artistice, activităţi şi evenimente culturale care vin în întâmpinarea cerinţelor consumatorilor de cultură. Instituția organizează numeroase cursuri au devenit demult o tradiție: dansuri și tradiţii populare, arte plastice, canto clasic și popular, filatelie, interpretare corală. La acestea se adaugă cursurile, de dată mai recentă, de balet si majorete. În cadrul acestor cursuri, activează peste 300 de copii, tineri şi adulţi iar unul din obiectivele instituţiei este acela de a atrage cât mai mulți tineri care iși pot dezvolta talentul sau se pot iniția, în acord cu pasiunea lor, în diverse domenii ale artei.

Cascada si lacul Ciucaș sunt atracții turistice naturale de importanță locală. Ele se găsesc pe cursul inferior al Văii Hășdate, în aval de Cheile Turzii, nu departe de satul Cornești, la sud-vest de Turda. Cascada Ciucaș are o înălțime de doar 5 m, iar la baza acesteia se află un mic lac, în care se acumulează apa ce vâltorește pe cascadă. Sursa: Wikipedia

Este un boutique hotel de 4 stele, localizat într-o zona de prestigiu, decorat și mobilat cu stil si bun gust, cu mobilier clasic și de mare valoare într-o atmosferă intimă, familială. Oferim turiștilor și oamenilor de afaceri deopotrivă un spațiu elegant, în care turismul de afaceri se îmbina cu cel de plăcere într-o atmosferă prietenoasă și liniștită.

  Castrul Roman Potaissa este cel mai important monument istorico-arheologic din zonă. Cu o imensă valoare pentru patrimoniul național, castrul a aparținut Legiunii a V-a Macedonica, fiind construit în anul 168, în timpul împăratului Marcus Aurelius. Cu laturile lungi – de nord și sud – de 573 m și cele scurte – de est și vest – de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie Castrul Roman ocupă o suprafață de 23,37 ha. Prin orientarea și poziția sa, respectă principalele cerințe ale tehnicienilor militari din acea epocă. Astfel, poarta decumană este orientată spre zona mai înalta (spre vest), iar platoul pe care a fost construit  este ferit de inundații și de torenți, dar suficient de aproape de un curs de apă. Platoul are poziție dominantă asupra orașului antic și asupra teritoriilor din preajmă, ceea ce permitea o bună vizibilitate din castru, până la distanțe apreciabile. Din punct de vedere al dimensiunii, castrul avea capacitatea de a adăposti în jur de 5.000 de militari. La construcția zidurilor Castrului Roman au folosit rocile extrase din mai multe cariere din împrejurimi, acestea având o grosime cuprinsă între 1,7 – 2 m. Ruinele Castrului au rezistat până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate au fost folosite pentru construcția a numeroase biserici și alte clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi – piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții în piatră, monede, obiecte mărunte – acestea găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena. Este singurul castru de legiune din Dacia care nu este afectat de construcții și unde se pot face săpături arheologice, având statut de rezervație arheologică. O puternică incursiune în istorie, o legătură vie cu trecutul. Cercetări arheologice Cele mai timpurii mențiuni despre ruinele castrului au fost consemnate de cărturarii străini aflați în trecere prin Turda, încă din secolul al XVI-lea, iar scoaterea la lumină a unor piese antice în urma „răscolirilor” din Evul Mediu pe platoul „Dealului Cetăţii” au precedat cu mult descoperirile din cadrul cercetărilor arheologice sistematice în castrul legiunii V Macedonica. La sfârșitul secolului al XIX-lea descoperirile întâmplătoare în castru au fost urmărite cu interes și consemnate în jurnalele sale de învățătorul și inspectorul școlat Teglas Istvan. Cercetările arheologice în castrul au debutat în 1958 cu sondajul executat de arheologul clujean Ion Horațiu Crișan, cu prilejul construirii unor case in colțul sud-estic al castrului, dar au fost abandonate după o singură campanie. Abia în 1971, cu prilejul construirii rezervoarelor de apă, se vor relua cercetările arheologice pe latura de nord, acolo unde în 1950-1952  s-a descoperit urmele unui mare edificiu (ulterior identificat cu complexul de horrea) și vor continua în campanii anuale fără întrerupere. Inițial, aceste cercetări s-au efectuat sub coordonarea lui Constantin Daicoviciu (1971-1972), iar din 1973 pănă în 2013 a profesorului Mihai Bărbulescu.  Începând cu anul 2014 și până în prezent cercetările sistematice sunt coordinate de Sorin Nemeti de la aceeași universitate clujeană. Astfel, campaniile succesive au condus la dezvelirea mai multor obiective arheologice: între 1971–1974 s-au cercetat barăcile și complexului de horrea din latus praetorii sinistrum, între 1975–1977 barăcile, bastionul din colțul nord-vestic și porta decumana; între 1978–1986 clădirea comandamentului (principia), între 1987–1992 baraca cohortei milliaria din latus praetorii dextrum. Mai multe campanii arheologice din anii 1993, 1995–2008 au avut drept scop cercetarea băilor castrului (thermae), palestra, edificiul ABCD și a altor construcții adiacente acestora. In anul 1994 și anii 2008–2011 s-au continuat cercetările la clădirea comandamentului fiind dezvelite porticele, respectiv curtea acestui edificiu. Între anii 2012–2016 s-a cercetat complexul de centuriae din praetentura sinistra.  Rezultate cercetări Șantierul arheologic de la Turda pentru numeroase generații de studenți de la arheologie și istorie a reprezentat un șantier școală.  Rezultatele cercetărilor arheologice au fost prezentate în rapoarte și într-un număr vast de lucrări, iar materialele arheologice (antefixe, materiale de construcție, lucerne, ceramică ștampilată, stautete de teracotă, fibule, piese de echipament militar, monede, sculpuri, inscripții, materiale din perioadă postaureliană etc.) au fost publicate în studii și articole în România și în străinătate. În ultimele trei decenii au fost publicate nouă volume, din care șase având principalul subiect castrul și descoperirile din interiorul acestuia și trei volume despre castrul și orașul roman Potaissa,. Surse bibliografice: M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994; M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica și castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987; M. Bărbulescu (coord.), Termele din castrul legionar de la Potaissa, ed. Mega, Cluj-Napoca, 2019. 

Catedrala Ortodoxă din Turda (cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil) este situată pe strada Andrei Șaguna nr. 2, cu intrarea principală orientată spre Piața 1 Decembrie 1918. Istoric A fost ridicată in amintirea marelui voievod Mihai Viteazul, de Intreprinderile Generale "Tiberiu Eremia", după planurile arhitectului Ioan Traianescu. Lucrarea a fost posibilă si datorită donațiilor făcute de Banca Arieșeană, Societatea Femeilor Ortodoxe, de diverse întreprinderi și persoane particulare. Arhitectura este o îmbinare a stilurilor caracteristice celor trei provincii istorice românești. Planul este in formă tradițională de cruce. Sfințirea catedralei a fost făcută la data de 3 noiembrie 1935 de către episcopul Lucian Triteanu al Romanului. In anul 1955 a fost declarată monument de arhitectură, fiind una din podoabele arhitectonice ale orașului[2]. Lăcașul a fost construit ca si Catedrală, capacitatea lui fiind de 1.200 de persoane si se află in centrul orașului. Terenul pe care a fost construită Catedrala, a fost cumparat de la Primaria Orașului Turda reprezentata de primarul Iuliu Gențiu, conform actului de vanzare-cumparare atasat mai jos (vezi "Legaturi externe: Actul de vanzare - cumparare teren). In istoricul Catedralei intra numele ctitorului protopop Iovian Mureșan care a păstorit-o în decurs de 38 de ani, sub conducerea caruia s-a zidit, s-a pictat si s-a sființit acest lăcaș de cult. Osemintele lui sunt așezate la loc de cinste sub altar. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1926, iar lucrările au fost terminate în 1935. Caracteristică pentru această clădire este clopotnița. Ea are formă de culă oltenească și se aseamănă celei de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia. Icoanele iconostasului au fost pictate de pictorul Paul Molda (1884–1955), iar interiorul lăcașului de către Gheorghe Belizarie. Mobilierul, iconostasul, amvonul, tronurile arhierești, stranele, tetrapoadele, scaunele, au fost executate de prof. Aurel Pop din Tg. Mureș, ornamentate sculptural cu viță-de-vie, îngeri și frunze de acant stilizate. Un lucru inedit este și prezența în Catedrală a unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul la care se roagă credincioșii. Icoana a fost adusa din Bucuresti, la inceputul secolului al XX-lea, si purtata in procesiune prin oras, de care cu boi. Unele mǎrturii afirmǎ cǎ aceastǎ icoanǎ este grabnic folositoare femeilor care nu pot rǎmâne însǎrcinate. De menționat este și prezența unei icoane cu chipul Mântuitorului, care are pe verso inscripția: "Donatǎ de o familie îndurerată de basarebeni, smulsă din sînul patriei. Rugați-vă pentru ei!". Datorită timpului, războiului, fumului de la lumânări, intreg ansamblul a necesitat restaurat. În anul 1986 s-a realizat restaurarea interiorului de către o echipa condusă de pictorul Dimitrie Banica din București. Ulterior a fost restaurat și exteriorul. În partea stângă a intrării în catedrală, se află o pictură a regelui Carol al II-lea, în uniformă de general de vânători de munte, cu pelerina "Ordinului Mihai Viteazul". Pictura a fost scoasă la iveală odată cu lucrările de restaurare. Pe un perete exterior al catedralei se găsește incastrat un proiectil din anii 30. Proiectilul este dezamorsat, nepericulos, dar nimeni nu știe de ce a fost înzidit tocmai acolo, în peretele unui lăcaș de cult.

 Un spatiu practic pentru educatie culinara, experiente gastronomice si dezvoltare comunitara.  Cea mai bună și autentică rețetă a fripturii de Turda o veți găsi la Centrul Gastronomic Turda.

Centrul Multifuncțional Turda, împreună cu anexele sale, contribuie la dezvoltarea orașului și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, oferind servicii culturale, sociale și recreative pentru toate vârstele. SALA DE CONFERINȚĂ GALILEO – 123 mp | Capacitate: 100 persoane Un spațiu elegant, dotat cu mese din lemn masiv, videoproiector și corpuri cu etajere. Ideal pentru: •  Festivități, spectacole și serbări •  Lansări de carte și proiecții de film •  Ateliere creative și proiecte educaționale •  ️Ședințe și întruniri publice sau private SALA DARWIN – 81 mp | Capacitate: 50 persoane Un loc perfect pentru inițiative culturale și sociale, dotat cu mobilier modern (mese, scaune, fotolii, etajere). Ideal pentru: •  Conferințe și workshop-uri •  Expoziții de fotografie și pictură •  Cursuri specializate și întâlniri business •  Training-uri și sesiuni de pregătire LOCUL DE JOACĂ PLATON – 125 mp Un spațiu vesel, dotat cu echipamente moderne (turn de activități, tobogan, traseu de joacă), perfect pentru: •  Petreceri aniversare pentru copii •  Activități organizate de grădinițe și școli •  Evenimente dedicate celor mici SALA CICERO – 44 mp | Capacitate: 20 persoane Un spațiu intim, perfect pentru sesiuni de workshop, training-uri și întâlniri informale. Dotată cu mobilier modern, poate găzdui: •  Ședințe și sesiuni de lucru în echipă •  Întâlniri pentru ONG-uri și antreprenori sociali •  Proiecte educaționale și creative

Cetatea Liteni (Cetatea Geczy, Cetatea Lita) este o cetate medievală construită la 3 km sud-vest de satul Liteni (în maghiară Magyarléta) din județul Cluj, pe o stâncă deasupra Văii Iara. Cetatea Liteni este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod CJ-I-m-A-07090.01). Ruinele cetății Liteni se află la cca 30 km sud-vest de municipiul Cluj-Napoca și la cca 30 km nord-vest de municipiul Turda, cetatea aflandu-se la 3 km sud-vest de satul Liteni, pe o stâncă, deasupra Văii Iara Atestată documentar din anul 1324 sub numele „Castrum Leta”, cetatea a avut un trecut foarte zbuciumat. În anul 1405 împăratul Zsigmond Luxemburgi (Sigismund de Luxemburg, 1368-1437) a dăruit cetatea orașului Cluj, mai târziu a împărțit moșiile cetății în trei părți: lui Jakcs Janos, lui Vana (un judecător) și lui Laszlo (voievod de Beiuș). După moartea împăratului Sigismund de Luxemburg cetatea a trecut mai întâi în proprietatea lui Losonczi Dezsö, iar mai târziu (după anul 1441) în proprietatea lui Herepei Márk. În anul 1456, Ioan de Hunedoara (Janos Hunyadi) a dăruit cetatea unei verișoare a lui Pongracz Janos (Csolnokosi Klara). După ce familia acesteia s-a stins, cetatea a trecut succesiv în mâinile mai multor proprietari (Perenyi Orsolya, Corvin Janos, Balassa Ferenc, Artanhazi Bornemissza Boldizsar ș.a.). A fost grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere din subteranele cetății la 12 februarie 1562, în urma unui asediu. În 1569 ruinele și pădurile aferente din vecinătate au fost dăruite lui Geczy Janos care a făcut cetatea din nou locuibilă, descendenții lui locuind aici timp de un secol (până aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVII-lea). Numeroase legende se leagă de numele Geczy (numele "Cetatea Geczy" vine din aceasta perioadă). Nu există date precise asupra datei și cauzelor abandonării definitive a cetății, dar este probabil că aceasta s-a petrecut în timpul luptelor Curuților conduși de Francisc Rákóczi al II-lea la începutul secolului al XVIII-lea. Sursa: Wikipedia

Cheile Borzești sunt situate la cca 5 km sud-vest de Cheile Turzii (județul Cluj), fiind săpate de apele Văii Borzești (Valea Berchiș) în aceleași formațiuni calcaroase jurasice, ca și Cheile Turului și Cheile Turzii. Privite dinspre culoarul Ariesului, Cheile Borzești nu-și trădează prin niciun indiciu existența. Defileul este spectaculos, sălbatic, întrerupt de mai multe cascade, greu accesibil turiștilor. Valea Borzești se varsă în râul Arieș între localitățile Buru și Moldovenești, la cca 15 km sud-vest de municipiul Turda. Sursa: Wikipedia

Importanta stiintifica si turistica a acestui obiectiv a determinat Oficiul pentru Patrimoniul Cultural National sa cerceteze conditiile cerute de stabilire a statutului de rezervatie naturala mixta (de interes arheologic, floristic, faunistic si peisagistic). A fost deja realizata delimitarea perimetrului rezervatiei, finalizandu-se bornarea completa a obiectivului. Pesterile din Cheile Turenilor (cele mai importante dintre ele fiind cele numite ale Feciorilor si Zanelor) au fost cercetate de speologii George Racovita si Iosif Viehman, din cadrul institutului de specialitate din Cluj-Napoca. Se afla in curs de elaborare o monografie completa a acestui monument al naturii de catre specialisti ai O.J.P.C.N. si ai Muzeului de Istorie, naturalistul Victor Catanas si arheologii Gheorghe Lazarovici si ZoiaKalmar, care in curand va fi publicata oferindu-se astfel turistilor o bogata sursa de documentare Cele mai vechi urme de locuire omeneasca din Cheile Turenilor dateaza inca din mileniul al V-lea i.Cr. si apartin complexului cultural Cluj - Cheile Turzii - Lumea Noua. Alte descoperiri dateaza din perioada finala a epocii neolitice si din epoca bronzului. Din epoca dacica si romana au fost descoperite o mica locuinta datata in secolele I i.Cr. - I d.Cr. si cateva puncte de observatie in legatura cu castrul roman de la Potaissa. Pe terasa Poderei au fost gasite urme de locuire databile in perioada finala a etnogenezeii romanesti si a feudalismului timpuriu (secolele V-XII). In pesterile din Cheile Turenilor au fost gasite vestigii dovedind locuirea sezoniera a acestora inca din epocile stravechi. Atentia turistilor este atrasa de un tumul cu diametrul de 40 de metri si inalt de 3 metri, aflat pe dealul Ghienghe, la punctul La Furnici, tumul in care recent au fost cercetate morminte de la inceputul epocii bronzului.

Cheile Turzii - impresionanta despicatura a muntelu datorata raului Hasdate - isi ofera cu darnicie splendorile oricarei categorii de turisti. Intre pesterile cele mai cunoscute sunt: Cetatuia Mare, Pestera Liliecilor, Pestera Ungureasca, Pestera Modoloaie etc. Formele de relief cele mai impresionante sunt colturile stancoase. Alaturi de catedrala de piatra numita Coltul Cocosului sunt si altele: Turnul Bors, Turnul Galben, Coltul Sansil, Coltul Cetatii etc. Cheile Turzii sunt inconjurate de o aura de legenda, un amalgam de elemente traditionale si de probe materiale si documentare, privitoare la diferitele ipostaze ale vietii vestitului haiduc Balica precum si la asezamantul manastiresc care a dat numele locurilor de pe culmea din dreapta Cheilor Turzii. Folosite deci in repetate randuri drept adapost al localnicilor in conditiile amenintarilor de tot felul la care erau supusi, Cheile Turzii au ajuns sa poarte si numele de "Cetati ale Turdei". Si au fost cu adevarat niste cetati in care oamenii locului s-au refugiat adeseori in incercarile lor de a se salva depustiitoarele invazii ori alte grele incercari. De mare importanta stiintifica si de mare atractivitate turistica, Cheile Turzii aveau sa dobandeasca, la nivel national, inca din 1938, statutul de rezervatie naturala, mai apoi, inclusa in listele U.N.E.S.C.O. intre cele mai de seama monumente ale naturii. Valoarea deosebita a tezaurului geologic, floristic, si faunistic justifica intrutotul deciziile forurilor nationale si internationale avand in grija protejarea mediului ambiant si a celor mai de pret nestemate ale sale. Este legitim deci interesul suscitat de Cheile Turzii in randurile numerosilor iubitori ai naturii si aceasta cu atat mai mult cu cat imprejurimile ofera si alte obiective de mare atractie.